Dupa cum au demonstrat unii cercetatori, consumul moderat de bere (nu stiu exact ce inseamna “ moderat” pentru un cercetator cu un butoi de bere in fata) nu numai ca nu dauneaza, dar chiar poate stimula intelectul unui mascul. De efectul asupra fetelor nu scria nimic, de unde rezulta ca cercetatorii aia sunt probabil niste misogini alcoolici. Iar cum eu, cand sunt treaz, am tendinta sa incerc tot felul de cacaturi, am zis ca cel mai corect lucru pe care pot sa il fac, este sa testez teoria inainte sa cred orbeste in ea. Ceea ce am si facut.
Mai exact, aflandu-ma la o petrecere, dupa ce am golit cateva sticle reci de inteligenta, m-am trezit cu urmatoarea dilema: Daca distanta de la punctul A la punctul B e egala cu distanta de la punctul B la punctul A, atunci de ce la distanta de la Craciun la Paste e de 4 luni, iar de la Paste la Craciun de 8 luni. Acum, daca tot incepusem ditai experimentul, era pacat sa nu il verific si pe altii, iar pentru ca nu vreau sa fiu catalogat misogin (e rece presul ala, pe bune), am zis sa incep prin a afla parerea fetelor (normal, am ales tot o tipa dopata cu inteligenta rece)
Nu numai ca a dat un raspuns coerent, ba chiar gagica mi-a facut si un calcul care sa-i motiveze raspunsul (bine, eu inca mai suspectez cele 3 campari orange pe care le bause inainte, dar in lipsa de probe concrete, sa dam credit berii): Daca distanta de la nastere la inviere e de 4 unitati, iar de la inviere la nastere e de 8 unitati, atunci asta e un semn ca reincarnarea se face mai greu. Bine, practic, in loc sa imi raspunda la intrebare, ea tocmai ma pricopsise cu o alta teorie. Cu toate astea, desi raspunsul nu m-a satisfacut in totalitate, nu pot sa zic ca nu am apreciat intentia, motiv pentru care, cu toata sinceritatea i-am dorit o reincarnare rapida.
Deja venise momentul sa scot artileria grea, asa ca am cerut, dupa cum era de asteptat, si parerea unor masculi. Primul pe care l-am interogat, mi-a zis ca sunt un mare cretin ca iau in deradere Biserica si Sfintele Sarbatori. Probabil ca sinceritatea si credinta lui meritau respectate, dar la ora aia mi s-a parut perfect justificat sa ii pun niste cicolax in bere. Dar sa nu divagam.
Cel de-al doilea (si ultimul, pentru ca deja se uitau cam urat oamenii la mine ca puneam atatea intrebari) mi-a zis ca problema este ca prima oara lungimile se refera la distante, in timp ce a doua oara se refera la timp, asa ca nu am cum sa fac comparatii. O explicatie cat se poate de pertinenta, dar pentru ca inainte sa-mi raspunda apucase deja sa faca misto de mine ca sunt chel, i-am urat ceva de lungime scurta.
Mai tarziu mi-a parut rau, pentru ca era totusi baiat simpatic, si pe deasupra raspunsul lui era pe aproape. Explicatia insa, tot eu a trebuit s-o gasesc. Si am si gasit-o, cand am fost nevoit sa fac un drum Constanta-Bucuresti si invers. Sa zicem rotund, 250 de km. La dus, am facut 3 ore, cu aglomeratie cu tot. Dupa care, pentru Bucuresti-Constanta, la fel de rotund 250 km, am facut 5 ore. Cu aglomeratie cu tot.
Acum intelegeti? E totul mult prea clar! Diferenta dintre Caciun si Paste e facuta de aglomeratie!! Iar daca nu ma credeti, dati-i o bere lui Eftimie, ca va explica toata treaba in latina!